Pe biroul lui Francisc se afla un breviar (o carte de rugaciuni) cu o scrisoare pe care i-a trimis-o bunica lui cu ocazia hirotoniei sale, in 1969, impaturita in ea. Traista lui din piele neagra este in apropiere. Calatorind, in 2013, Francis a carat el insusi geanta, tinand-o in mana stanga in timp ce strangea cu dreapta mana demnitarilor straini, iar cand acest lucru a atras atentia unor reporteri, a luat in ras: „Nu a fost cheia pt. bomba atomica [acolo]! Era un brici, un breviar, o agenda, o carte de citit… Intotdeauna am luat o geanta cu mine cand calatoresc – este normal… Trebuie sa ne obisnuim sa fim normali.”
La scurt timp dupa alegerea sa, el a numit un grup de opt consilieri cardinali din intreaga lume, inversand secolele de precedent conform careia Papa, ca vicar al lui Hristos pe pamant, actioneaza singur – si creand un model pentru o abordare mai colegiala a guvernarii Bisericii. El a asemanat „grupul celor opt” cu un grup de lucru, iar intalnirile lor – de cateva ori pe an – au loc in sala de conferinte de la pensiune, mai degraba decat intr-o augusta camera a Vaticanului. Ideea este clara: acei cardinali nu sunt printi ai Bisericii; sunt sefi de gospodarii — un dulap de bucatarie.
La biroul lui – unul mic in pensiune, unul mai mare in palat – Francisc ia decizii cheie cu privire la viata Bisericii. El eficientizeaza organigrama Curiei, birocratia inghesuita a Vaticanului. El pune in miscare o deschidere diplomatica catre Autoritatea Palestiniana. El ajuta la incheierea unei confruntari de jumatate de secol intre SUA si Cuba. El infiinteaza un tribunal de la Vatican pentru abuzul sexual preotesc, dand in cele din urma dinti promisiunilor papale ca Biserica va chema la raspundere episcopii neglijenti. El emite o scrisoare enciclica despre provocarea climatica, ascutind argumentul ca comunitatea umana are obligatia religioasa de a avea grija de pamant. „Ceea ce vedem la Francis este o atitudine fara teama fata de schimbare”, spune Kenneth Hackett, ambasadorul SUA la Sfantul Scaun.
Ce zici de e-mail si Twitter? „El spune: „Sunt un dinozaur, nu stiu cum functioneaza un computer”, spune Antonio Spadaro, iezuitul italian, care a publicat o conversatie foarte discutata cu Francis in 2013. Conversatia – numita „enciclica extemporanee” – este cea mai clara relatare despre cine este Francisc si cum vede el lucrurile. Spadaro, de asemenea, un colaborator la Wiredin Italia, savureaza paradoxul potrivit caruia acest Papa care atesta gadgeturile a devenit un fenomen social media. „Nu are tableta. Nu foloseste un mobil — a refuzat sa-l poarte cand era in Buenos Aires. Dar el intelege instinctiv ca, daca Biserica va intalni oameni acolo unde sunt ei – si unul dintre locurile in care oamenii sunt in timpul nostru este in spatiul digital – atunci trebuie sa mergi acolo.” Asa ca merge acolo: prin intermediul Twitter-ului papal, @pontifex, a inceput sub Benedict, care are acum peste 21 de milioane de urmaritori in noua limbi; printr-un Google Hangout pe care l-a facut cu tineri; si prin toate acele selfie-uri din Piata Sf. Petru.
Unul dintre paradoxurile acestui Papa este ca a pus in miscare o descentralizare a autoritatii in Biserica, dar insista sa fie implicat personal in majoritatea deciziilor importante, mai degraba decat sa delege. Si totusi, imaginea lui Francis ca „CEO” care practica „inovatia perturbatoare” de la biroul sau (cum ar fi spus-o Clayton Christensen de la Harvard Business School) pare grotesc de inexacta. „Este un birou destul de mic, mai mic decat al meu”, spune parintele Spadaro, „si, de fapt, biroul nu este locul discernamantului pentru Francis. Capela este.”
Discernamantul este practica iezuita de a alege un curs de actiune: implica ascultarea, asteptarea, cautarea indicatiilor despre ceea ce ar putea dori Dumnezeu in particularitatile unei situatii si apoi identificarea unei cai de urmat. La biroul lui, Francis considera problema la indemana. Apoi se duce la capela sa se roage pentru ea.
Intre timp, toata lumea vrea o bucata din el, iar cel mai bun loc pentru a obtine o piesa este audienta generala de miercuri. Papa sta pe o platforma sub un baldachin inclinat in Piata Sf. Petru; scaunele pliante sunt asezate in U in lateral si in spate, cu bazilica in spate. Se coboara de pe platforma pentru a saluta oamenii in scaune cu rotile. El este transmis prin multime de Papamobilul. Apoi, din nou pe jos, se invarte in jurul U, salutand oamenii – aproximativ 150 in total – care au avut norocul sa obtina locuri in primul rand. Nu exista o modalitate unica sau garantata de a obtine un astfel de loc – asa cum este atat de mult la Vatican, calea catre preferinta poate implica conexiuni in culise, inima plina de compasiune a unui functionar sau un bilet real combinat cu simplu noroc.
Intr-o miercuri pe an, dupa pontificatul lui Francisc, am fost la audienta cu un fotograf care acopera Vaticanul. Printr-un teleobiectiv a vazut un VIP: Harvey Weinstein, in primul rand, acolo cu un grup din filmul companiei sale, Philomena , in perioada premergatoare Oscarurilor. Cateva miercuri mai tarziu, Russell Crowe a fost acolo, inainte de eliberarea lui Noah. Urmeaza Angelina Jolie, care, dupa o proiectie a filmului Unbroken pentru un grup mic de oameni la Vatican, a primit o audienta privata cu Francis.
In aceasta miercuri, mi s-a oferit un loc in primul rand pentru publicul general. Dimineata devreme trec printr-o poarta de langa Muzeele Vaticanului si ma alatur unui grup de argentinieni in labelul de cladiri din spatele Sf. Petru. Asistentul argentinian al lui Francis urca pe o balustrada si ne intampina, lucrand cu experienta multimii, ca un act de incalzire. Apoi ne conduce prin Palatul Apostolic si spre locurile noastre din piata. Pana la 10:30, Francis se deplaseaza de-a lungul U, pe partea opusa. Mai aproape de noi acum, merge din om in om: niste ofiteri militari, care ii dau o medalie cu panglica; un rand de cupluri proaspat casatorite in podoaba nuptiala.
Si apoi vine pe primul rand. Este omul pe care il cunoastem cu totii din fotografii, dar putin mai in varsta si putin mai lat. Ii vorbeste spaniola femeii din stanga mea. El este chiar in fata mea. Imi ia mana in mana si o strange in ceva intre o strangere de mana si o binecuvantare. Mi-am pus cealalta mana peste a lui. il privesc in ochi. Ne vedem ochi in ochi pentru o clipa, Francisc si cu mine, si vad ce vad oamenii in el: Papa poporului, care se daruieste de sine fiind el insusi, privind lumea intreaga in ochi. Vorbim cateva propozitii in engleza si italiana, despre la chiesa in uscita — Biserica care se aventureaza in lume. Ma strange vioi de mana, de trei ori, ca si cum ar fi sa indice deodata ca m-a inteles si ca momentul s-a terminat.
Ce valoare are un asemenea moment? Pentru Ines San Martin, un astfel de moment a insemnat o noua viata. Argentiniana, a crescut catolic devotat, fluent in engleza si spaniola, ea s-a chinuit sa-si gaseasca un loc de munca dupa absolvire. „Mi-au spus ca sunt prea catolic”, explica ea. O admiratoare a Papei Benedict, ea s-a inscris ca voluntara la Ziua Mondiala a Tineretului a Bisericii din Rio de Janeiro, la care Benedict planuia sa participe, iar cand Francisc i-a succedat lui Benedict, a lucrat de la sapte dimineata pana la miezul noptii la baza militara care era centrul media. pentru eveniment. Francis a mers la Rio si a uimit multimea de trei milioane. Si apoi s-a terminat, iar Francis pleca cu elicopterul de la baza — dar nu inca. „Unul dintre cei de la securitate m-a vazut venind si plecand dupa toti ceilalti”, imi spune San Martin. „Ni s-a spus sa ramanem blocati in birourile noastre, iar tipul de securitate spune: ‘Nu Nu. Asta e o prostie. Te vei intalni cu Papa.
