Iranul dupa revolutie

La 1 aprilie 1979, la exact doua luni de la intoarcerea in Iran din exil, Ayatollah Khomeini a anuntat ca tara era acum Republica Islamica. Asta s-a intamplat imediat dupa ce iranienii au votat pentru aprobarea unui referendum care impune legea religioasa. Conform rezultatelor initiale, un covarsitor 99% a votat in favoarea referendumului, desi guvernul a recunoscut ulterior ca a manipulat voturile. Khomeini a promis ca noul regim va imbunatati atat moralitatea tarii, cat si statutul socio-economic al deposedatilor, oferind locuinte accesibile, electricitate gratuita, apa gratuita si tranzit public gratuit tuturor. Multe dintre reformele care au avut loc sub conducerea lui Pahlavi au fost repede abolite, inclusiv multe progrese pentru femei. De exemplu, Legea privind protectia familiei a fost abrogata, reducerea varstei minime pe care fetele le-ar putea casatori intre 18 si 9 ani. Temandu-se de o lovitura de stat straina pentru a reinstaura sahul ca ceea ce a decurs in 1954, Khomeini, acum liderul suprem al Iranului, a imputernicit militiilor organizate vag cunoscute sub numele de Garzi Revolutionare sa patruleze pe strazi.

Acesti ofiteri au aplicat un nou cod vestimentar musulman traditional si au dat dreptate improvizata inamicilor perceputi ai revolutiei. Sute de persoane au fost batute, inchise, torturate si executate. Aproape imediat, stanga seculara care facuse parte integranta a revolutiei au fost etichetati dusmani si lipsiti de putere. Mehdi Bazargan care a ajutat la gasirea Miscarii pentru Libertatea Iranului (FMI) a fost numit prim-ministru de catre Ayatollah, dar s-a confruntat cu Khomeini si clericii sai aproape imediat. O voce pioasa, dar totodata moderata, s-a saturat repede sa fie respinsa de fiecare data de Consiliul Revolutionar al Ayatollahului. Cabinetul Ayatollah luau decizii fara sa obtina aprobarea noului guvern sau chiar sa se consulte cu liderii sai. Bazargan a amenintat sa demisioneze in mai multe randuri – dar Khomeini a refuzat sa accepte aceste incercari de demisie.

Criza ostaticilor din Iran

Intre timp, ura fata de vest a continuat sa se estompeze, exacerbata de vestea ca presedintele Carter a permis sahului Pahlavi in Statele Unite sa primeasca tratament pentru cancer. Pe 4 noiembrie 1979, studentii militanti islamisti au zdrobit geamurile ambasadei americane si au luat 66 de ostatici. Ayatollah Khomeini a sustinut actiunile lor si a cerut Statelor Unite sa restituie sahul in Iran pentru a face fata pedepsei. Incidentul l-a infuriat pe premierul Bazargan, care si-a dat demisia in sfarsit la protest. 14 dintre acesti ostatici au fost eliberati, dar 52 au ramas in ambasada mai bine de un an, continuand luni dupa ce sahul exilat a murit in Egipt. Sub presiunea crescanda pentru a aduce ostaticii acasa, presedintele Carter a lansat Operatiunea Eagle Claw in aprilie 1980. Misiunea de top-secret pentru eliberarea ostaticilor cu forta a esuat mizerabil cand o furtuna de nisip a determinat un elicopter sa se prabuseasca intr-un avion de transport, ucigand opt soldati americani si incheind misiunea chiar inainte de a incepe.

Razboiul Iran-Irak si scandalul contra Iranului

Aproximativ in aceeai perioada, Irak a profitat de haosul post-revolutie, invadand Iranul la 22 septembrie 1980. Fortele irakiene au revendicat orasul Khorramshahr intr-o lupta prelungita si sangeroasa. In urma victoriei, Saddam Hussein a inceput sa bombardeze Teheran fara incetare, in incercarea de a slabi intreaga tara, scotandu-si capitala. Irak a folosit, de asemenea, gaz pe trupele iraniene si asupra civililor in mai multe randuri. Statele Unite, Franta, Marea Britanie si Uniunea Sovietica au oferit sprijin logistic Irakului in timpul razboiului, asigurand in continuare relatia Iranului cu tarile straine. In acest timp, administratia Reagan a vandut in secret arme catre Iran pentru a finanta Contras anticomunist in Nicaragua si pentru a asigura eliberarea ostaticilor americani detinuti in Liban. Acesta a fost un contrast puternic cu politica prezentata de SUA in fata publicului, care urma sa se opuna cu strictete vanzarilor de arme catre Iran, sub afirmatia ca regimul sustine terorismul. Tranzactiile au fost expuse in 1986 si ulterior au devenit cunoscute drept afacerea Iran-Contra. Razboiul Iran-Irak a durat pana in 1988, cand Khomeini si Hussein au fost de acord cu incetarea focului de intermediere a Organizatiei Natiunilor Unite. La sfarsitul luptei interne, granitele au ramas asa cum au fost la inceputul razboiului. Aproximativ 500.000 de soldati de ambele parti au fost ucisi, precum si mii de civili. O mare parte din victimele din Iran au fost soldati copii intre 16 si 17 ani.