Hartuirea sexuala la locul de munca!

Atat femeile, cat si barbatii pot fi hartuiti la locul de munca, insa de cele mai multe ori, aceste probleme se rezolva doar prin plecarea angajatului din firma respectiva. Sa vorbim despre hartuirea sexuala la locul de munca!

Hartuirea sexuala consta in comportamente de amenintare, constrangere, umilire, intimidare, realizate de catre o persoana impotriva alteia. Comportamentele pot fi de natura sexuala, verbala si non-verbala, sau chiar fizica.

Hartuirea sexuala se pedepseste cu pana la doi ani de inchisoare, daca actul este dovedit. Din pacate, de cele mai multe ori, este aproape imposibil de dovedit de catre angajat ca este victima unei hartuiri sexuale din partea sefului sau superiorului.

Din aceasta cauza, numarul proceselor aflate pe rolul instantelor de judecata din Romania, care au ca obiect hartuirea sexuala, sunt foarte putine. Insa, victima nu trebuie descurajata sa depuna plangere impotriva hartuitorului, mai ales daca exista dovezi ale hartuirii.

Angajatorul are obligatia intocmirii unui Regulament Intern al companiei, prin care sa previna producerea discriminarii si hartuirii sexuale. Fiecare angajat in parte va semna si va lua la cunostinta de regulile impuse de companie. Acest lucru insa, nu impiedica intotdeauna hartuitorii sa actioneze.

In cazul in care actiunile sefului se opresc la seductie, fara amenintari, fara presiune asupra angajatei si fara repercursiuni asupra functiei acesteia, nu vorbim de hartuire sexuala. In schimb, daca angajatorul o retrogradeaza, umileste sau ii promite lucruri angajatei in schimbul unor servicii de natura sexuala, este vorba de hartuire.

Daca esti victima unei hartuiri sexuale, incearca sa aduni cat mai multe dovezi (mailuri sau mesaje) si apoi sa ceri ajutor specializat din partea unui avocat.