Elizabeth Bear a debutat in 2005 cu romanul Hammered, iar de atunci i-au aparut 24 (douazeci si patru!!!) de carti (20 de romane, trei nuvele si o colectie de povestiri), a cistigat premiul John W. Campell pentru debut, premiul Locus si doua premii Hugo.
Si toate acestea pina la 40 de ani. I-am citit multe dintre nuvele si povestiri, dar de romane nu m-am atins pina acum, desi trilogia SF Jacob’s Ladder suna foarte bine. Range of Ghosts, primul volum dintr-o noua trilogie fantasy, nu s-a aflat pe lista mea de carti din 2012, pina cind nu au inceput sa curga recenziile mai bune decit pentru orice carte SFF aparuta pina acum in acest an.
Am inceput sa citesc atit despre carte, cit si mai multe interviuri cu autoarea, am devenit absolut fascinat de ceea ce voia Bear sa faca cu aceasta noua trilogie si am devorat acest roman in doua zile. Lumea din Range of Ghost este inspirata din Asia dupa moartea marelui han Mongke, unul dintre fiii lui Ginghis Han. Ca multe dintre cartile extraordinare despre Asia, de la Musashi pina la Under Heaven, si acest roman incepe dupa sfirsitul unei mari batalii. Daca in povestile europene bataliile nu declanseaza decit alte batalii, in cele asiatice batalia este momentul in care viata supravietuitorilor o va lua pe cu totul alt drum. Moartea marelui han declanseaza razboiul civil intre mostenitorii acestuia, razboi care va culmina cu o mare batalie in care capitala este distrusa, iar Temur, unul dintre nepotii lui Temurkan (aka Ginghis Han) si personajul principal din Range of Ghosts, este unul dintre putinii supravietuitori. Ranit si cu sufletul distrus de razboi, haituit de rude care vor sa-l ucida si de asasini misteriosi, Temur nu vrea decit sa se refugieze intr-un oras de la marginea imperiului, numai ca in momentul cind va ajunge acolo va fi intimpinat de o priveliste care-l va schimba atit pe el, cit si istoria lumii.
Samarkan este unica fiica a imparatului imperiului Rasan, dar a ales sa renunte la toate posesiunile lumesti si sa urmeze calea mutilanta a magiei vrajitorilor din Citadela Tsarepheth. Impreuna, Temur si Samarkan sint cei care se vor opune cultului misterios care a adus prin magie si inselaciune toate regatele Drumului Celadon in pragul razboiului total si al distrugerii reciproce.
Mi-a placut mult cum altereaza Bear vocile personajelor, mai ales cele ale lui Temur si Samarkan, obtinind de multe ori ambele perspective asupra unei situatii, si cea masculina, si cea feminina. Amindoi sint doua personaje tragice extrem de bine realizate, cu un trecut care atirna greu in deciziile lor, cu parti negative si pozitive extrem de reale si de credibile.
Sa nu va lasati pacaliti de faptul ca Temur este personajul principal, pentru ca personajele feminine sint cele care duc greul firului narativ. De fapt, in mai toate situatiile, femeile sint cele care vor evita dezastrele pe care nesabuintele, setea de singe si inconstienta barbatilor le pot produce. Ceea ce te face sa te gindesti la cum ar fi aratat oare istoria noastra si omenirea in acest moment daca femeile nu ar fi fost mereu acolo, sa stinga nebunia barbatilor. Cu toate acestea, Range of Ghosts nu este lipsita de violenta, numai ca nu este o violenta gratuita, este o violenta care costa enorm, asa cum se intimpla de cele mai multe ori.
Desi lumea parea foarte asemanatoare cu a noastra, avem echivalentele Chinei, Persiei, Arabie, Ucrainei si Imperiului Mongol, exista o foarte mare si originala deosebire. Fiecare dintre aceste regate are un cer diferit. Si nu difera numai din punct de vedere al culorii, ci si ca numar de stele, de luni, de sori si chiar ca miscare a acestor sori. Personajele stiu astfel cind trec dintr-un regat in altul pentru ca se schimba cerul. De asemenea daca un oras este cucerit de un alt regat cerul de deasupra lui se va schimba. Toate aceste ceruri diferite au o influența profunda asupra oamenilor, religiilor si regatelor care au trait sub ele. Desi am citit despre multe ceruri ciudate, pina la Range of Ghosts nu m-am gindit cit de profund a influentat cerul fiinta umana; sintem asa cum sintem in secolul XXI pentru ca atunci cind omul si-a ridicat pentru prima data ochii a gasit un singur soare si un cer albastru, ziua si o singura luna si un cer intunecat, noaptea. Daca oricare dintre acestea ar fi fost putin diferite, omenirea ar fi aratat cu totul altfel.
Am avut o scurta discutie pe Twitter pe tema asta cu Elizabeth Bear, care a mai spus un lucru la care nu m-am gindit pina acum. Pe linga faptul ca Range of Ghosts ne face sa regindim si sa redescoperim cerul (acelasi lucru pe care Herbert il face cu lacrimile in Dune), Bear se mai intreaba in aceasta carte cum ar fi aratat oamenii daca divinitatea ar fi fost direct interesata de viata lor. Si da, lumea noastra ar fi aratat cu totul altfel daca divinul s-ar fi manifestat in viata oamenilor. Atit de multe carti fantasy folosesc lumea aceasta, mai mult sau mai putin schimbata, ca loc de desfasurare a actiunii, fara sa realizeze ca prezenta divinului, total absent din lumea noastra, ar schimba totul. Range of Ghosts este una dintre putinele carti unde cerul si divinitatea (altele ar mai fi cele fantasy ale lui Bujold) si-au pus cu adevarat amprenta pe mintea oamenilor si pe regatele lor.
Nu stiu cum e proza lui Bear in celelalte romane ale ei, dar daca e macar pe jumatate atit de puternica, de lirica si de descriptiva cum e cea din Range of Ghosts, atunci eu nu cunosc vreun alt autor care sa scrie in cantitatea si la nivelul scriitoarei americane.
Alaturi de In the Mouth of the Whale a lui Paul McAuley, Range of Ghosts este a doua carte din 2012 careia care pot sa-i acord linistit 5 stele. O carte perfecta este unul dintre cele mai minunate lucruri de pe lumea asta si singura mea dezamagire este ca va trebui sa astept pentru a citi urmatorul volum.
