Dicționar blackjack: cei mai cunoscuți termeni din joc

Jocul de blackjack oferă multă distracție într-un timp scurt. A fi la masă îți dă senzația că poți controla viitorul, în timp ce încerci să demonstrezi că ai abilități mai bune decât ale dealerului.

Regulile jocului de blackjack sunt ușor de înțeles. Vei trage câte o carte și trebuie să ai o mână mai bună decât a dealerului fără să depășești valoarea 21. Avantajul dealerului este dat de faptul că jucătorul va trage întotdeauna prima carte, însă și tu vei avea o serie de avantaje.

Prin intermediul unei strategii potrivite, poți reduce considerabil avantajul pe care Casa îl are. Însă înainte să începi să joci blackjack, e indicat să cunoști câțiva termeni specializați.

Iată micul dicționar:

·Blackjack – Termenul care dă și numele jocului este, în același timp, și cea mai mare mână pe care o poți avea. Reprezintă două cărți de joc cu un total de 21, adică un As și o carte cu valoare 10. Toți jucătorii țintesc să facă un blackjack, având în vedere că nu doar că vor câștiga garantat, dar și recompensa va fi pe măsură: de 2.5 ori miza.

·Bust – Un termen pe care nimeni nu își dorește să-l audă când e vorba despre cărțile proprii. Bust este acel moment când valoarea totală a cărților depășește 21 și practic pierzi mâna respectivă. Bust se aplică atât pentru jucător cât și pentru dealer.

·Double Down / Dublare – Prin intermediul acestei opțiuni, jucătorul va avea posibilitatea să efectueze un nou pariu prin care îl dublează pe cel inițial, în așa fel încât să primească o singură carte suplimentară. Oricare ar fi valoarea cărții pe care o primește, jucătorul este obligat să se oprească. Această opțiune este destul de costisitoare, astfel că e indicat să o folosești doar când ești sigur că te afli într-o situație avantajoasă.

·Hit – Reprezintă acțiunea prin care mai soliciți o carte din pachet. Reține acest termen deoarece îl vei folosi destul de des când joci într-un cazinou terestru. Pe de altă parte, dacă joci blackjack pe o platformă de casino online Romania este suficient să apeși pe pictograma “Hit” în așa fel încât să ți se ofere o nouă carte.

Ce este asigurarea la blackjack?

·Insurance (Asigurare) – Așa cum îi spune și numele, acest termen se referă la posibilitatea utilizatorilor de a face o asigurare. Se întâmplă atunci când cartea vizibilă a dealerului este As, moment în care jucătorul poate să plătească o asigurare ce costă jumătate din pariu inițial. În cazul în care dealerul face Blackjack, atunci jucătorul va beneficia de mizele returnate. Totuși, această acțiune nu este tocmai indicată.

·Push – Momentul în care jucătorul și dealerul au mâini de valoare egală, rezultatul mâinii va fi Push. Jucătorul va păstra miza, fără să câștige sau să piardă.

·Mână Hard – Este o mână cu un total în care nu se află niciun As ori în care Asul are doar valoare 1.

·Mână Soft – Este o mână care conține un As în valoare de 11 (ce se poate transforma în 1). Mâinile soft nu pot face Bust în cazul în care jucătorul va cere o carte nouă.

·Split – În momentul în care un utilizator are două cărți de valoare identică, el poate face Split. Va avea două mâini separate și va efectua un nou pariu.

·Stand – Reprezintă decizia prin care jucătorul informează dealerul că se oprește și nu mai cere nicio altă carte. Și dealerul este obligat să stea în momentul în care totalul cărților sale este peste 17.

·Surrender – La anumite versiuni ai posibilitatea să te predai în momentul în care simți că ești pe cale să pierzi. Mâna va fi anulată, iar jucătorul va pierde jumătate din miză.

Sursa fotografii – canva.com