6 utilizari pentru granit in amenajarile interioare

Sursa foto: unsplash.com

Piatra naturala este foarte des folosita in amenajari interioare, datorita aspectului si rezistentelor sale foarte bune. Din intreaga gama de piatra naturala, granitul este cel mai dur material, alaturi de ardezie. Granitul este intotdeauna un material potrivit pentru a schimba aspectul interiorului locuintelor, iar despre versatilitatea si utilizarea  sa discutam in cele ce urmeaza.

Pardoseli din granit

Granitul are o duritate foarte mare si o rezistenta pe masura. Acest lucru inseamna ca el poate fi folosit cu usurinta pentru realizarea pardoselilor, chiar si in cazul incaperilor cu nivel de trafic foarte ridicat. Daca vrei o pardosela unica, iesita din comun, atunci poti folosi granit de culoarea neagra, care cu siguranta nu va trece neobservat. 

Pardoselile din granit au avantajul ca nu se zgarie si rezista foarte bine chiar si la socuri mecanice. Acest lucru inseamna ca si in ipoteza in care scapi ceva pe pardoseala, riscurile ca aceasta sa se ciobeasca sau sparga sunt minime. 

Blaturi de baie si bucatarie din granit

Pentru ca poate fi debitat la orice dimensiune, granitul poate fi folosit cu usurinta chiar si in realizarea de blaturi. Blaturile din granit pentru bucatarie si baie au avantajul de a-si pastra mereu stralucirea si de a conferi camerelor un plus de eleganta.

In plus, granitul este un material care se poate igieniza si curata cu usurinta, fara sa sufere decolorari sau deprecieri la nivelul suprafetei. De aceea de cele mai multe ori in cazul macelariilor sau cofetariilor, sau in general in domeniul alimentar sunt folosite blaturile din granit, pentru ca acestea pot fi curatate cu usurinta si nu pastreaza microbi pe suprafata, tocmai datorita luciului acesteia. 

Trepte si contratrepte

Un loc important in care poate fi integrat granitul este zona treptelor si a podestului. Treptele pot fi realizate in aceeasi culoare de granit ca si contratreptele sau poti opta pentru nuante diferite, contrastante. 

De asemenea, poti incerca chiar si un joc de texturi, implementand la nivelul contratreptelor elemente de travertin, fie finisat, fie mat, marmura sau ardezie. 

Glafuri

Zona ferestrelor poate fi imbunatatita ca aspect gratie frumusetii granitului. Totusi, estetica nu este singurul avantaj pe care granitul il aduce atunci cand vine vorba despre glafuri. 

Glafurile interioare protejeaza zona pervazului de inflitratii de apa sau de pierderi de temperatura catre exterior. Dincolo de acesta aspect, desigur, ramane si frumusetea spectaculoasa a nuantelor granitului care se imbina delicat cu nuantele tamplariei folosite pentru golul de geam.

Placari la nivelul peretilor

Peretii pot fi placati cu placi de granit, intr-o grosime mai mica, astfel incat aderenta si stabilitatea acestora sa fie cat mai sigura. Se folosesc in general placi cu grosime de circa 1 cm., lipite cu ajutorul unui mortar folosit ca adeziv. 

Placarea peretilor cu granit aduce avantaje majore, incepand de la curatarea cu o mai mare usurinta a suprafetelor si terminand cu aspectul deosebit de frumos pe care il ofera granitul. Suprafetele sunt unitare, organizate si creeaza adesea iluzia unui spatiu mai amplu, atunci cand este folosita si lumina potrivita. 

Scafe sau placari de seminee

Realizarea scafelor pentru anumite suprafete si placarea semineelor cu granit este o solutie perfecta pentru a evidentia un astfel de accesoriu al locuintei. Semineele sunt expresia confortului, iar ideea de piatra naturala in compania focului aprins este de cele mai multe ori o adevarata expresie a confortului. 

Acestea sunt cele mai cunoscute utilizari ale granitului, insa pe langa acestea materialul mai poate fi folosit intr-o gama ampla de lucrari. Granitul este un material excelent, natural, elegant, cu care merita pe deplin sa iti amenajezi locuinta pentru a-i conferi acesteia o noua infatisare.