Sfarșit de an cu investiții de sute de mii de lei la Universitatea Petroșani

Ultima luna și jumatate din acest an inseamna investiții la Universitatea Petroșani, conducerea insituției de invațamant susținand ca va face investiții și reabilitari de circa 600 de mii de lei.

Caminele sudențești vor fi dotate cu mașini de spalat, frigidere și plite, urmand a fi cumparate și noi lenjerii, iar acoperișurile acestora vor fi și ele reparate. Toate aceste lucrari vor fi terminate, potrivit lui Dacian Ciodaru, directorul general administrativ al Universitații Petroșani, pana la finele acestui an.

”Pana la finele lunii decembrie, la Universitatea Petroșani vor avea loc mai multe investiții și reabilitari, toate in folosul comunitații academice ce este formata din cadre didactice și sudenți”, a spus Ciodaru.

Astfel, va fi anvelopat caminul 4 și se vor repara acoperișurile de la caminele 4, 5 și cel de la baza sportiva-sala de sport. Pana la finele anului se va investi in dotari pentru caminele studențești, Ciodaru declarand ca vrea ca pe fiecare palier al caminelor sa existe, mașini de spalat, frigidere și plite.

La unul dintre caminele studențești vor fi montate repartitoare de caldura, pentru ca studenții sa invețe sa se gospodareasca și sa iși gestioneze resursele.

”Vrem sa montam și repartitoare pentru ca studentul sa plateasca echilibrat in funcție de cata caldura consuma. Daca acum se platește per camin, se face o medie pe fiecare sudent, incercam sa individualizam fiecare consum. Este o investiție minimala prin care incercam sa responsabilizam studenții pentru ca de foarte multe ori cand este cald in loc sa opreasca de la calorifer, deschid geamul. Incercam sa ii responsabilizam și daca depașesc anumite lucruri sa plateasca cat consuma”, a mai spus Ciodaru.

Conducerea Adminsitrativa a UPET vrea sa creeze un mic ”orașel” al studenților, astfel ca ia in calcul și reamenajarea fostei discoteci Lotus intr-un club destinat studenților.

”Vrem sa reabilitam anumite spații ce au destinație directa studenții. Este vorba de spațiul in care a funcționat discoteca Lotus, pe care vrem sa il dam in folosința ca un club studențesc. Mutam acolo sala de forța și vrem sa amenajam o incapere in care studenții sa iși petreaca timpul liber,”, spune Ciodaru, potrivit caruia aici studenții ar putea gasi calculatoare, dar și diverse jocuri.

La anul, in primavara, in campus vor aparea terasele și bufetele, la care studenții vor putea manca și bea, dar bauturi fara alcool.

In total, investițiile sunt estimate la 600 mii lei, banii provenind de la ministerul Educației și bugetul propriu al Universitații.