Gelozia afecteaza orice cuplu, in functie de mai multe aspecte. Anumite persoane tind sa fie geloase foarte repede si fara niciun motiv aparent, lucru care duce la destramarea relatiei, mai devreme sau mai tarziu. Sa vedem daca gelozia este un rau necesar sau nu!
Psihologii sunt de parere ca este bine sa fim putin gelosi, insa asta nu trebuie sa ne afecteze relatia. Asadar, cat de gelosi trebuie sa fim? Raspunsul este MODERAT! Nu trebuie sa exageram cu episoadele de gelozie, sa facem scene in fata celorlalti sau sa ne exprimam frustrarile atunci cand suntem nervosi.
Este bine sa discutam cu partenrul nostru despre temerile noastre si sa ii explicam de unde vin acestea. Poate ai avut in trecut o relatie in care ai fost inselata sau dezamagita in dragoste, si acum iti este mult mai greu sa ai incredere intr-un partener nou.
Discutand cu partenerul, acesta ne poate intelege temerile si ne poate ajuta sa le depasim. Lasate nediscutate, aceste probleme se vor transforma in frustrari, iar gelozia iti poate acapara relatia.
De ce este bine sa fim putin gelosi? Aratandu-i partenerului tau o doza mica de gelozie ii transmiti ca esti interesata de el si de relatie si ca totul este foarte important pentru tine. Lipsa completa de gelozie s-ar transforma in indiferenta, lucru pe care nu il dorim intr-o relatie.
Din pacate, multi dintre noi nu putem sa controlam cat de gelosi vom fi, pusi in fata unei situatii extreme. Specialistii ne recomanda sa nu ne certam atunci cand suntem nervosi si sa nu ii reprosam partenerului lucruri pe care apoi le vom regreta.
Este bine sa nu iti verifici la fiecare pas partenerul. Acest lucru indica lipsa de incredere in partener. Orice persoana are dreptul la intimitate si trebuie sa ii respectam acest lucru partenerului nostru. Incearca sa nu ii controlezi telefonul, laptopul sau e-mailul partenerului, deoarece nici tie nu ti-ar placea sa fii controlata.
Rufele se spala in familie. Chiar daca esti geloasa pe un lucru pe care iubitul tau l-a facut in public, incearca sa nu ii faci o scena de gelozie de fata cu alti cunoscuti. Problemele voastre personale se discuta mereu in doi, nu este nevoie ca si prietenii sa asiste la astfel de certuri in public.