Scriam ieri despre mizele razboiului gazelor. Dincolo de dorinta Rusiei de a face conductele North si South Stream pe banii UE, de a tine sus pretul gazelor si de a face presiuni politice la adresa Ucrainei mai este un amanunt foarte important. Tranzitul de gaze rusesti prin Ucraina este gestionat de consortiul RosUkrEnergo, companie inregistrata in Elvetia si detinuta in comun de Gazprom si de oligarhul ucrainean Dmitri Firtas. Acest consortiu cumpara gaz de la Gazprom si il vinde??Naftogaz.
Insa detaliile contractelor si profiturile companiilor sunt confidentiale, unii analisti suspectand ca tocmai RosUkrEnergo ar putea fi principalul mar al discordiei in relatiile ruso-ucrainene. Portalul francez Le Nouvel Observateur releva ca, RosUkrEnergo, o companie lipsita de transparenta, a facut deja obiectul unei anchete criminale in Ucraina. Oleksande Tourtchinov, fost director al serviciilor secrete de la Kiev, considera ca actualul contract este o tradare a intereselor nationale ale Ucrainei.
RosUkrEnergo a fost creata in 2004 pentru a inlocui Euraltransgaz. Rolul sau era acela de a intermedia tranzitul gazelor turkmene intre Gazprom si Naftogaz, aceasta din urma apartinand Ucrainei. Suisse Arosgas Holding, ramura Gazprom inregistrata in Elvetia detine 50% din RosUkrEnergo. Cealalta jumatate este detinuta de Centragas, societate austriaca, filiala a grupului de investitii Raiffeisen, despre care nu se stie de cine este condusa. Autoritatile de la Kiev au anchetat legaturile dintre Naftogaz, RosUkrEnergo si grupari despre care se banuia ca au legaturi cu celebrul Semion Moguilevitch, rus de origine ucraineana si cap al crimei organizate din Kiev, cautat inclusiv de FBI. Potrivit lui Tourtchinov, exista o legatura stransa intre mafia rusa, cea ucraineana si compania RosUkrEnergo.
Tourtchinova a declarat ca ar fi primit saptamana trecuta un ordin personal de la presedintele Iuscenko de suspendare a anchetei asupra RosUkrEnergo, datorita implicarii, sustine el, apropiatilor lui Iuscenko in aceasta afacere. Conform unei declaratii a fostului premier Iulia Timosenko, publicata saptamana trecuta de presa de la Kiev, intermediarul RosUkrEnergo castiga anual cate 7 miliarde de metri cubi de gaz din afacerile cu Ucraina. Intregul scandal pare o paruiala intre diferitele grupuri de interese de la Kiev si Moscova pentru cele 7 miliarde de metri cubi de gaze.Iar la Kiev unii viseaza sa ia locul intermediarilor de acum. Interesanta este aparitia celor de la Raiffeisen Bank in combinatia cu rusii. O relatie de care tot s-a vorbit.