Cind si cind, imprejurarile ma determina sa ma abat de la lista de lecturi pe care mi le-am programat si sa iau in mina o carte pe care sa o citesc strict pentru pura mea placere.
In astfel de cazuri, ma indrept de obicei spre anumite teme sau anumiti autori pe care ii consider „valori sigure”, spre carti despre care stiu aproape sigur ca nu ma vor dezamagi. Unul dintre acesti autori este canadianul Robert Charles Wilson. Am avut privilegiul sa-l intilnesc in urma cu niste ani – pe cind nu-i citisem insa decit vreo citeva povestiri -, iar conversatiile de-atunci mi-au dezvaluit un om extraordinar de cald si de profund si m-au determinat sa vreau sa-i citesc romanele. Am inceput cu Darwinia, am continuat cu The Chronoliths (recent tradusa si la noi), iar de asta data alegerea mea a fost A Bridge of Years (1991), un roman nominalizat la premiul Philip K. Dick. N-am regretat deloc.
Tom Winter, protagonistul, s-a despartit de curind de sotia sa, Barbara, si-a pierdut slujba si s-a refugiat intr-un orasel linistit, „departe de lumea dezlantuita”. Casa pe care a cumparat-o este insa ceva mai ciudata, dupa cum ii dezvaluie Doug Archer, agentul imobiliar pasionat de intimplari paranormale. In urma cu zece ani, fostul proprietar, un tip nu foarte sociabil pe nume Ben Collier, a disparut fara urma. In paralel cu noua sa slujba (plictisitoare din cale-afara!) de vinzator de masini, Tom incepe sa cerceteze mai indeaproape misterele casei sale, si descopera ca este co-locatarul unor micro-roboti, care incearca sa comunice cu el.
Va descoperi astfel ca in subsolul casei se afla una dintre intrarile intr-un soi de „tunel al timpului”, ce are la celalalt capat o poarta spre New York-ul anului 1962. O epoca a spaimei de razboiul nuclear (in privinta caruia insa protagonistul stie ca nu are a-si face griji), dar si a unei inocente pierdute. Dupa citeva expeditii in trecut, Tom nu ezita prea mult inainte de-a lua hotarirea de-a se muta cu totul acolo, pentru a incepe o noua viata. Insa „calatorul imprudent” (ca sa fac referire la un text clasic al calatoriei in timp) nu a luat in calcul indejuns de multe necunoscute, iar venirea sa in trecut va declansa un sir de evenimente care ii vor pune in pericol existenta tihnita la care spera.
A Bridge of Years mi-a amintit, in mare masura, de 11.22.63 al lui Stephen King (o carte mai recenta, pe care insa s-a intimplat sa o citesc mai devreme). Si in romanul lui Robert Charles Wilson, eroul calatoreste inapoi in timp in anii ’60, o perioada pe care autorul, la fel ca si King, o descrie cu tandrete si nostalgie. Aici insa, nu e vorba de o expeditie cu scopul de a schimba trecutul, ci de o fuga de prezent. Povestea din A Bridge of Years e spusa din perspectiva mai multor personaje, iar aici cred ca e marele merit al lui Wilson: nu avem parte de un punct de vedere unilateral asupra celor intimplate (asa cum se intimpla la Stephen King), ci de o succesiune de puncte de vedere. Iar povestea fiecarui personaj reuseste sa dea relief si substanta intimplarilor, sa largeasca unghiul din care privim, permitindu-ne astfel sa ne facem o idee despre the big picture.
Prima editie a romanului a aparut in 1991, in plina post-istorie, potrivit lui Francis Fukuyama. O post-istorie a prefacerilor social-politice pe care Robert Charles Wilson le-a intuit ca fiind de substanta, esenta cartii sale fiind chiar aceasta: A Bridge of Years e un roman despre schimbarea de paradigma, privita deopotriva de la nivel individual si global. O carte in egala masura excelent scrisa si excelent gindita, pe care nu pot decit sa v-o recomand cu toata caldura.
